|
| |
Saptamana Branzei - traditii
A zecea saptamana de la Anul Nou, ultima inaintea Postului
Mare, este cunoscuta in traditia populara sub numele de Saptamana Branzei sau
Saptamana Alba, cand „se asaza fruptul alb“, adica se consuma numai lactate si
branza.
Conform credintelor populare, tot ceea ce se facea in acest rastimp de sapte
zile era pus in mod simbolic sub semnul albului: se urzea panza, iar tinerii nu
se spalau pe cap ca sa nu faca matreata si sa nu le albeasca de timpuriu parul.
Fiecare zi in parte beneficia de o serie de prescriptii, interdictii si acte cu
rost magic, stimulator sau protector: Lunea Alba, cunoscuta si sub numele de
Lunea Burdufului, era ziua in care gospodarii taiau burdufurile golite si le
dadeau tinerilor mascati sa-i loveasca pe cei care nu se insurasera, in Martea
Alba femeile nu lucrau pentru ca pruncii lor sa fie feriti de boli nervoase si
nesomn, iar Joia Necurata sau Nepomenita se tinea pentru dureri de ochi.
Vinerea Oualor este cea care deschide sirul Vinerilor Mari sau Scumpe, cele
douasprezece vineri din an plasate inaintea unor date importante din calendarul
crestin-ortodox, care se cer respectate prin post si rugaciune. Odinioara se
credea ca „cine nu tine aceste vineri/.../ nu are spor la nimic si tot anul e
bolnav“.
Sambata Alba este marcata de prezenta lui Lazar, cel care a murit de dorul
placintelor. Majoritatea credintelor si povestirilor ni-l prezinta ca pe un
tanar care a murit in padure, uneori lovit de un arbore, alteori prabusindu-se
din neatentie si facandu-se farame. Mai exista si alte legende conform carora
Lazar a poftit placinte, dar nu le-a primit. Tocmai de aceea, in aceasta zi se
prepara placinta cu branza, se imparte si apoi se consuma in familie, „caci
altfel cazi din pom in timpul culesului poamelor!“
Duminica Lasatului Sec de Branza sau Lasatul Secului pentru Postul Mare, este o
zi deosebit de bogata in manifestari traditionale. In seara de dinaintea acestei
zile, exista inca localitati in tara in care se desfasoara o datina arhaica,
purtand nume diferite de la o zona la alta („Alimori“, „Priveghi“ sau „Strigare
peste sat“ in Transilvania, „Opait“ sau „Hopaize“ in Banat, „Urlalie“ sau
„Uralie“ in Muntenia), avand in special o functie justitiara, de control social,
dar si una de divertisment:
Cand incepe sa se lase intunericul peste sat, feciorii si copiii urca cu faclii
aprinse pe dealuri pentru a face Focurile si a aprinde rotitele de car, invelite
in paie. In jurul acestora se aduna fete si neveste, barbati si batrani, curiosi
sa afle „ce se mai striga peste sat“. Astfel, ca intr-un adevarat „tribunal
satesc“, grupurile de tineri incep un dialog satiric in care dau in vileag
viciile consatenilor. Sunt criticate mai ales fetele care intarzie sa se marite,
femeile lenese sau fudule, legaturile erotice tainuite etc.
Strigaturile usturatoare, repetate in mod obsedant, starnesc adesea comentarii
ironice din partea asistentei, in vreme ce persoanelor direct vizate nu le
ramane decat sa-si corecteze comportamentul si sa-si recupereze prestigiul
stirbit in fata comunitatii.
Agricultura Romaneasca / Oana PETRE
|
