|
| |
Arendasul roman cu fata umana.
Citeva mii de tarani din Iasi stau cu miinile-n sold si
asteapta sa li se descarce papusoii, toamna, la poarta. Toata munca lor o fac 45
de oameni, angajati de arendas.
Invatatorul Mihai Bejan a venit la redactie in cirja, abia rasuflind, tremurind
ca o drimba: „Taranii din Iasi sint pe moarte!“, a ingaimat el si, sfirsit,
asemenea hoplitului de la Maraton, s-a prabusit pe scaun. Dupa ce si-a tras
sufletul un sfert de ceas la aer conditionat, spaima lui s-a lamurit.
Venerabilul invatator tocmai isi revazuse - „Pentru ultima oara“- ulitele
copilariei pe un mal de Prut. Si, cica, pe-acolo, un arendas a strins pamintul
de la toti si-l lucreaza singur. Iar taranii, dupa o viata de chin de dat cu
sapa, acum nu mai au ce face. Stau asa, parca paliti in cap, se uita la cer,
ofteaza, ies pina la poarta, se intorc, scot cite o caldare de apa si-o varsa la
loc in fintina, nu stiu de ce sa se apuce... Nu mai au ce face. Si asta ii
innebuneste. „Se poate si muri din asta: din sentimentul inutilitatii“.
Luni - prima zi de odihna
Tipatul metalic al sapelor batute in gura, dis-de-dimineata, umple huditele
satelor iesene de pe malul Prutului. Insa, cum mergi mai spre nord, prin cele
citeva sate dintre Trifesti si granita judetului, muzica matinala a zilelor de
prasit la papusoi nu-ti mai izbeste urechea. Soarele deja s-a inaltat, umed, din
Prut, dar ulitele sint pustii, iar pe cimp nici tipenie de prasitor, parca ar fi
zi de sarbatoare cu cruce rosie in calendar. Trifesti, Zaboloteni, Solonet,
Bivolari, Tabara sint locurile unde a copilarit invatatorul Mihai Bejan si de
unde s-a intors deunazi, dupa o vizita de adio, speriat ca taranii innebunesc
sau dispar.
In Solonet, pe la 8.00, cind prin alte parti prasitorii sint deja vlaguiti de
robota pe racoare, e liniste si tihna ca intr-un muzeu. Numai cite un cocos
intirziat isi mai inceaca tignalul, un fumator gogeste pe undeva, scirtiie o
poarta, un ciine hamaie in lehamite. Pe la 10.00-11.00, in Bivolari, parca-parca
ar fi - si nu prea - ceva vinzoleala pe strada principala. Lume putina care,
vorba ardeleanului, ori se duce undeva, ori vine de undeva. Fete gatite ca de
bal, barbati vinjosi, buni de sapa, discutind la umbra, femei cu sacose, la
market, copii fara nici o treaba zburdind. E o zi de luni.
Mos Toadere, criticul agricol
Totusi, peisajul oblomovist al satelor tresare uneori in secvente palpitante.
Undeva, pe dealurile cirpite cu parcele mici, cit sa se tavaleasca un cal, se
zareste o silueta umblind bezmetic prin papusoii mici cit creionul. Praseste,
rareste si tarnuieste cu incrincenare de furnica. In alta parte, unul da cu
prasitoarea trasa de cal. Doua femei stau sprijinite ciobaneste in coada sapei
si cu o mina isi sterg de pe fata sudorile groase.
„Aistea is aia care nu s-o dat tat pamintu’n arenda si le-o mai ramas si lor
ceva di omorit cu sapa“, explica mos Toadere Volosniuc. Batrinul plimba pe
santuri, la pascut, o vaca a fata; cum nu are alta treaba, mai barbateasca, sta
cu bagare de seama la ce se intimpla pe dealuri si comenteaza cumva ca un critic
de arta ranchiunos intr-o expozitie: aia-s prosti ca si-au pastrat pimintul;
ailalti, mai din sus, nu l-au dat de fudulie, dar, cu fudulia lor, isi leapada
acum pielea de pe miini prin papusoaie si tot n-au destula mamaliga, nici cit sa
amageasca un ciine; iar muierile cele doua sint platite cu ziua: prasesc ele,
dar buruiana creste din urma lor parca udata la radacina. Nu intram in UE cu asa
agricultura“.
Ce face agricultura moderna din om
Pentru mos Toadere, agricultura cu plugul tras de cal sau cu sapa e un moft.
Iasiul e calamitat - neologismele nu-i displac mosului - cind de inundatii, cind
de seceta, cind de ger. Dar cine si-a dat pamintul la arendas si-a primit partea,
chit ca seceta a ars griul in pamint sau l-a facut polog grindina. Si a stat si
degeaba. Partea proasta a fost numai aceea ca nevestele au ajuns mai des la
spital. Ele au ramas fara un rost pe vara, barbatii la fel, asa ca plictiseala a
inmultit bataile si a facut dever la bodegi. Dar, tot asa, unii au inceput sa
mearga mai des la biserica si citiva chiar s-au apucat de citit, la batrinete,
involburind colbul din bibliotecile scolilor.
In ograzi se inalta tot mai multe antene prin satelit; la circiumi, printre
obisnuitele birfe locale, se mai aud si comentarii la documentarele senzationale
de pe Discovery ori National Geographic. Ramasi fara ocupatia tuturor
inaintasilor lor, flacaii se rostuiesc prin strainatati si vin de acolo si cu un
ban mai ban decit leul, dar si cu povesti care improspateaza satele, ceva ce
n-au vazut decit ei si bunicii lor, cei care s-au dus dupa nemti pina in Muntii
Tatra. „Pe ceilalti, din generatiile de mijloc, zice sociologul Dan Lungu, din
Iasi, nostalgia lucrului manual in agricultura, ancestral, ii impinge in
prapastia sipului cu rachiu ieftin sau in revolte mute, consumate pe prispa,
seara, la o tigara. Sau la cite o sapa in cap.“
Arendasul roman
Inginerul agronom Vasile Lungu (foto), arendasul, e raspunzator de toate aceste
schimbari de ardere in motorasul milenar al satelor de pe Prut. S-a intins pe
2.500 de hectare - cit 40 de ferme obisnuite in UE -, a schimbat sapa-n tractor
si sta-n brazda si ara; cu 45 de oameni face, si inca mai cu folos, ce faceau
mii de tarani din trei comune. „S-au trezit proprietari, toti, dar nici nu stiau
cum, nici nu aveau cu ce sa lucreze pamintul“, spune Neculai Olariu, director
adjunct la Directia Agricola Iasi.
Vasile Lungu n-a fost unul dintre potentatii rurali care au confiscat averea
fostelor C.A.P.- uri. In 2001, n-avea nici un tractor, nici o discuitoare. La un
an dupa ce a pus pe picioare ferma de azi, strinsese in jurul lui doar 150 de
hectare. Lumea s-a miscat greu, oamenii nu dadeau in arenda pamintul recapatat.
„A functionat modelul fals al arendasului exploatator. Un model literar intr-o
lume care stia de la scoala ca arendasul iti pune botnita“, explica inginerul
Lungu. I-au trebuit trei ani sa adune 2.500 de hectare, compacte, pe care sa dea
drumul tractoarelor nemtesti sau americane. Tractoare scumpe, la peste 200.000
de euro bucata, cu calculator, numai le pui in brazda si ele isi fac treaba,
fiecare lucrind cit zece tractoare romanesti. Acum, vazind ca stau degeaba si le
vine griul acasa, vor toti sa dea in arenda, insa ferma inginerului Lungu a
ajuns la limita maxima, cind fiecare nou hectar devine prea scump pentru a fi
lucrat.
Americanii maninca pop-corn romanesc
Pe 2.500 de hectare, intre Trifesti si Tabara, inginerul Lungu produce numai
griu si porumb de saminta pentru firme precum Pioneer, Montanto sau KDS. Din
banii cistigati, cumpara pentru fiecare proprietar 3 tone de stiuleti la hectar,
800 kg de griu, 600 de floarea-soarelui sau 30 kg de zahar.
Pe la inceput, intr-un an secetos, Vasile Lungu a cumparat porumb din Calarasi,
griu din Timis, zahar din Brasov si si-a platit pina la ultimul leu obligatiile
din contractul de arenda. Atunci, guvernul Nastase a lansat cu surle si trimbite
un program de relansare a sistemului de irigatii. „Eu trebuia sa cumpar utilajul,
cu banul jos, iar Ministerul Agriculturii sa-mi dea, dupa aceea, jumatate din
bani inapoi, povesteste Vasile Lungu. Am facut un imprumut de jumatate de milion
de euro si am cumparat doua instalatii de irigat care imi uda 80 de hectare pe
zi. Eu am fost primul pe lista, la Iasi, dar subventia de la minister n-a mai
ajuns si la mine; s-a dat pe ochi frumosi, iar eu am ramas cu datorii in banca.“
Lumea crede ca fermierul Vasile Lungu invirte banii cu lopata, insa, de fapt, la
cite tepe a luat de la stat, e plin de datorii la banci si n-a ramas decit cu
placerea oarecum aventuriera de a lucra zi-lumina „in natura, la pamint, in aer
curat“. Si ca ii vede pe oameni, ramasi fara exercitiul datului cu sapa,
incepind sa traiasca altfel.
„Nu mai sintem buni la nimic pe lumea asta!“
Dis-de-dimineata, la ora cind altadata isi mincau mamaliga cu fasole pe cimp,
trei insi beau scandilica la una dintre circiumile din Bivolari. „Ce sa facem si
noi? Pe toti ii gasesti la crisma, ca ce sa faca si ei daca nu mai au alta
treaba de facut?“, zice Ioan Balan, fost tractorist. A muncit un timp si la
ferma lui Vasile Lungu, dar se pare ca a nimerit pe linga un soi de papusoi, ai
naibii, cum treceai pe linga ei, cum iti sarea stiuletele in sacosa. „Omul te
plateste boiereste, dar daca te-a prins ca ai furat un surub sau un papusoi, pa!“,
recunoaste tractoristul, udindu-si instalatia cu inca un rachiu imposibil de
matinal. „Iaca aici ne topim pensioara, subventia pe hectar de la Guvern si
alocatiile de la nepoti“, ride intr-un dinte Dumitru Rotaru. Ridica si el din
umeri: ca ce altceva sa faca de dimineata, daca de prasit nu mai are? „O sa bem
de plictiseala si-o sa mergem toti la Socola, la nebuni, ca ne sculam cu
noaptea-n cap, mai zice mosul, si ne uitam toata vara cum se duce Prutul la vale,
si iar mai bem oleaca, daca avem: daca nu, pe datorie!, si asteptam sa vina
remorca la poarta cu griu, cu papusoi, cu ceva. Noi, pe-aici, am pasit oleaca in
Europa. Nu mai sintem buni la nimic pe lumea asta!“
sursa:www.cotidianul.ro
|
