|
|
|
|
Hora /////////////////////////////////////////////////
CALOIANUL Obiceiul Caloianului are loc in martea a treia dupa Pastele ortodox. Inca din zori, fetele cu varsta de peste 5-6 ani in sus se strang la un loc si se impart, in doua sau mai multe cete. Fiecare ceata isi alege o conducatoare. Fetele fac o papusa de lut, un om mic, pe care il impodobesc cu panglici, carpe colorate si flori, iar pe cap ii pun drept caciula o coaja de ou rosu. In unele sate papusa este imbracata in straie taranesti, cu opincute si caciulita. Papusa se numeste Caloian, Calian sau Scaloian. Fetele pun caloianul intr-un cosciug mic, bine incleiat - ca sa pluteasca pe apa - sau pe o scandura, il inconjoara cu coji de oua rosii, pastrate de la Paste, precum si fel de fel de flori, printre care predomina busuiocul, apoi il ingroapa pe camp, printre bucate, prin bozii sau maracini, pe malul vreunei ape ori intr-alt loc ascuns. Inainte de inmormantare, una dintre fete se face preot, alta dascal, a treia duce steagul, adica o trestie cu o batista alba in varf, inaintea popii, si iarasi una sau doua fete duc sicriul ori scandura cu Caloianul. In urma cortegiului vin celelalte fete, cu lumanari aprinse si cu flori, bocind:
Caloiene, Ene! Si toate ierburile!
Obiceiuri calendaristice de peste an
ZILELE BABELOR 1 Martie este, conform traditiei populare, prima din cele opt (alteori douasprezece) zile ale Babelor. Personajul Dochia a capatat, in popor, variate semnificatii. La inceput de an agricol, de cele mai multe ori, Baba Dochia este reprezentanta Anului Vechi, invinsa si apoi inlocuita, in urma unei competitii dificile, de una mult mai tanara. Exista si credinte care o prezinta ca o victima, o batrana crestina cuviincioasa, un adevarat spirit protector. Ea este cea care se roaga neincetat lui Dumnezeu pentru a aduce mai curand timpul calduros. Baba Dochia are douasprezece cojoace, sase rele (sase zile friguroase) si sase bune (sase zile frumoase). Daca ninge in aceste zile, se zice ca Baba isi scutura cojoacele. Zilele Babelor incep cu prima zi din martie si se termina la Sfinti. In Hateg, oamenii cred ca zilele Babelor incep cu prinderea postului de Pasti.
In
legendele poporului intalnim nume pentru fiecare dintre babe, dupa zilele
saptamanii: Dochia, Lunica (luni), Martica (marti), Marcurana (miercuri), Joiana
(joi) Virita (vineri), Sitita (sambata), Dominica (duminica). In toate partile
locuite de romani se crede ca cea mai mare, capetenia tuturor si in acelasi timp
cea mai urata este Dochia (numita in Basarabia si Marta).
MARTISORUL
Descoperirile arheologice arata ca acest obicei exista pe teritoriul Romaniei inca de acum 8.000 de ani. Oamenii sarbatoreau venirea primaverii cu ritualuri de mult uitate. Ei faceau coliere din mici pietricele vopsite in alb si rosu aranjate alternativ. Poate fi curios de ce au ales tocmai aceste doua culori: rosu si alb. In acele timpuri, se faceau multe ritualuri magice care presupuneau sacrificii umane sau animale, cu scopul de a imbuna zeii pagini sa le asculte rugile. Astfel sangele era asociat cu viata, fertilitatea si adoratia. Pe de alta parte, zapada, gheata si norii erau albi. Intr-o singura fraza, asocierea celor doua culori ar putea insemna: "sa uitam iarna si sa ne rugam zeii sa aduca fertilitatea". Cu mai mult de 2.000 de ani in urma, dacii aveau si ei o traditie pe 1 martie. Ei sarbatoreau zeul dac numit "Marsyas Silen". El era inventatorul fluierului si avea cea mai mare influenta asupra intregii naturi. Martisorul avea o semnificatie mult imbogatita comparativ cu ceea ce cunoastem noi. Era considerat o amuleta care proteja copiii si animalele pe tot parcursul anului care tocmai incepea. Acele pietricele se schimbasera intr-un ansamblu de doua fire, unul colorat in rosu, celalalt in alb. Rosul insemna soarele, puterea focului, pasiunea si femeia, iar albul simboliza avantajele apei, norilor, iernii, dar si inteligenta barbatului. Combinatia acestor doua culori poate fii interpretata ca unirea dintre barbat si femeie, aceste forte opuse care vor determina un nou ciclu al vietii. La inceputul secolului al XIX-lea frumosul Martisor era intalnit in toate zonele romanesti. In special copiii si femeile purtau in jurul gatului sau la incheietura mainii stangi doua fire groase de lana (unul rosu, unul alb) impletite impreuna si un banut de argint sau de aur agatat de ele. Exista credinta ca aceia care purtau martisorul erau protejati si vor avea noroc in anul viitor. S-a scris in carti despre tinerele din Moldova care purtau martisorul de pe 1 martie pina pe 12 martie. Dupa doua saptamini, ele isi legau parul cu acel fir alb-rosu asteptind sa vada primele pasari de primavara (berzele) sosind in satul lor. Numai dupa acest eveniment tinerele isi scoteau martisorul si il agatau de primul copac inflorit pe care il vedeau. Este cunoscut faptul ca in traditia romaneasca fiecare anotimp are o culoare diferita: primavara este rosie, vara este verde, toamna este neagra, iar iarna este simbolizata prin culoarea alba. Toate aceste culori pot fi intalnite cu aceeasi semnificatie in motivele decorative utilizate in ceramica romaneasca, in covoarele si in costumele populare. In prezent Martisorul este intalnit in toate regiunile din tara noastra, dar traditii similare pot fi gasite si in Macedonia sau Albania. In Romania aceasta amuleta este un simbol al venirii primaverii si al bucuriei. A schimba martisoare este un gest de dragoste, prietenie, respect si apreciere. Poti sa cumperi fire de matase alb-rosii (ce se leaga intr-o funda) si mici obiecte din plastic sub forma de soare, flori, potcoave, frunze, albine, animale, pasari, mici stelute, inimioare rosii si multe altele. Caracteristic pentru Romania este micul cosar negru - un simbol vechi al norocului! In special femeile si copiii poarta in partea stanga a pieptului aceste martisoare pe parcursul a noua zile, cu incepere de pe 1 martie, bineinteles. Barbatii cumpara de obicei flori de primavara, ghiocei si le ofera impreuna cu o felicitare de care prind martisoarele. Este modalitatea moderna de a face o surpriza minunata celor dragi! Placerea ramane aceeasi ca si atunci cind erai copil si primeai primul martisor de la parinti. Trecerea anilor nu scade emotia. Este ca si cum porti soarele deasupra inimii, incalzind toata atmosfera din jur si facand sa apara in orice moment zambete. . .
BLAGOSLOVENIILE (BLAGOVISTENII) Noaptea focurilor - seara de ajun (24 martie) este deosebit de insemnata in calendarul vechi popular. Gospodarii din Maramures in special, dar si din alte zone ale tarii, intre care se numara si comuna in care m-am nascut si am copilarit Zilisteanca, ies cu mic, cu mare in ograda, aduna lucrurile de prisos de prin curti, grebleaza frunzele uscate din livezi si gradini, scot resturile de fan din ieslele animalelor si fac in mijlocul curtii un morman cat mai mare de-adunaturi. Ritualul e practicat cu sfintenie la fiecare casa din sat. Dupa asfintitul soarelui, gramezile se aprind, iar in jurul focului se aduna toti membrii familiei. Noaptea focurilor este, de fapt, o curatenie de primavara, care dureaza pana tarziu, dupa miezul noptii, sau pana in zori. Tinerii inconjoara si astazi vetrele satelor, aruncand roti de foc. Semnificatia gestului s-a uitat, dar e vorba de un stravechi cult al soarelui, menit sa aduca protectie si purificare. In trecut, Blagovestenia era un timp favorabil pentru aflarea norocului si rodului pomilor fructiferi, pentru previziuni meteorologice. Femeile strangeau apa din zapada topita pentru a o folosi in practicile de medicina si cosmetica populara. Importanta sarbatorii este subliniata de sacrificiul pestelui care se mananca. Datina populara leaga insa aceasta curatire prin foc si de serpi, care trebuiau sa fie alungati de langa casa si din sat. Ziua de 24 martie este plina de interdictii menite sa intareasca actiunea de purificare a focului. De la Blagovestenii inainte, poti lucra orice afara: poti toarce, poti sa tesi, poti sa dormi. Nu-i voie sa tai painea, sa tai nimic in ziua de Blagovestenii pentru vitele ce merg in pasune, ca le mananca lupii. DRAGAICA Practicat la 24 iunie, in preajma solstitiului de vara, Dragaica este un ritual ce vizeaza prosperitatea si protectia culturilor cerealiere. Dintr-un grup de 5-7 fete una era aleasa, dupa diferite criterii, Dragaica. Ea este impodobita cu spice de griu, in timp ce fetele celelalte se imbraca in alb, poarta un val pe fata in care sunt prinse flori de dragaica/sanziene, iar in mana tin o coasa. O data constituit, alaiul Dragaicei porneste prin sat si pe ogoare. La popasuri, in special la rascruci, fetele se aseaza in cerc, cantand si executand un dans saltat ale carui miscari deseneaza o cruce. Un element important al dansului Dragaicelor este mimarea unei lupte cu coasele, ceea ce se intampla mai cu seama la intalnirea a doua cete. Dupa joc, fetele primesc daruri de la proprietarul pentru ale carui holde isi oferisera dansul si cantecul. Raspandit in sudul si estul Romaniei, obiceiul se mai practica, sporadic, si astazi. Oamenii din sate spun ca "Dragaica" este o sarbatoare "rea", deoarece daca nu este tinuta oamenii pot avea parte de multe nenorociri: de exemplu, cel care ignora sarbatoarea si incepe sa spele sau sa coasa poate muri inecat ori fulgerat. Tot batrinii cred ca fetele care vor sa se marite repede trebuie sa rostogoleasca goale in iarba si sa se spele cu roua dimineata devreme, iar femeile maritate pot practica si ele acest ritual daca vor sa fie iubite tot anul de barbat si sa aiba copii frumosi si sanatosi. Dragaiga este un nume special dat in mitologia romaneasca unei categorii de Iele care, potrivit superstitiei folclorice, se razbuna pe oameni oparindu-i cu apa clocotita. In ziua de Dragaica, sarbatoare populara, consacrata coacerii grinelor (coincide cu ziua Sf. Ioan Botezatorul, in 24 iunie) se crede ca se pot aduna cu succes buruienile de leac din paduri. Dimitrie Cantemir identifica, in Descriptio Moldaviae, personajul Dragaica cu zeita agrara romana Ceres: "Dragaica pare ca arata numele zeitei Ceres. Intr-adevar, in anotimpul cand grinele incep sa se coaca, se aduna toate fetele din satele vecine si aleg pe cea mai frumoasa si mai chipesa dintre ele, dandu-i numele de Dragaica. Pe aceasta, incoronand-o cu o cununa de spice, impodobind-o cu mai multe marame brodate cu maiestrie si atarnindu-i de maini cheile hambarelor, o insotesc cu mare alai pe ogoare. Impodobita astfel, intinzand mainile si punand maramele in bataia vantului, incat pare ca zboara, Dragaica se intoarce de la camp acasa, strabatand cu cantece si dansuri toate satele prin care trecuse cu alaiul, inconjurata de toate celelalte fete care o numesc deseori, in cantece deosebit de frumoase, sora si stapana lor. Fetele moldovence de la tara sunt foarte dornice de asemenea cinste, desi o traditie neintrerupta spune ca aceea care a jucat rolul de Dragaica nu se marita trei ani". Uneori Dragaicele sunt confundate cu Sanzienele. |
primim cu placere toate
informatiile si reclamatiile referitoare la aceste pagini la urmatorul mail:
info@valnord.ro
|
