|
|
|
|
ISTORIC Bogatia pamantului romanesc, admirabila sa inzestrare cu tot ce este necesar vietii omenesti, a facut ca el sa fie locuit din cele mai vechi timpuri ale preistoriei, din paleolitic si pana astazi. Zona actuala a localitatilor comunei strabatuta de paraul Calnau a oferit omului inca din cele mai indepartate vremuri pamant fertil pentru ogor si pasunat, apa, lemne, vanat si adapost in caz de nevoie in padurile situale la cativa kilomentri in zona Soresti, sat ce apartinea tot de comuna Zilisteanca. Caracteristic populatiilor din zona colinara si locuitorii fostei comune Zilisteanca, actualmente parte din comuna Posta Calnau, in vremurile de razmerita, se retrăgeau în partea de nord-vest a moşiei Tătăranca şi Slobozia de Calnău, pe unde se află astăzi localitatea Flămânda. Aceasta aflandu-se află pe teritoriul acestei moşii – Ttaranca - actualmente este alipita comunei Blăjani, datorita faptului ca geografic este situata mai aproape de această comună. Aici protejaţi de văile şi dealurile acoperite cu păduri, aşteptau până la trecerea năvălitorilor, după care se retrăgeau la vechile vetre de sat. Vorba cunoscuta „codru' i frate cu Romanul”, exprima din punct de vedere istoric al localitatii noastre o puternica realitate. Aceste paduri se întindeau pe suprafete enorme si in regiunea câmpiilor cum este cazul Padurii Vlasiei din care astazi se conserva inca o parte, aceasta purtand numele de Crang situata in partea de SV a orasului Buzau. Intr-un asemenea mediu este foarte usor de crezut ca in aceasta zona, prezenta umana sa se inradacineze in negura indepartata a vremurilor. Comuna Zilişteanca, un reper pe drumul Bogdanului (spre Moldova), de la care s-a desprins la 01.01.1933 comuna Aliceni si Posta Calnau, a luat fiinţă în anul 1864 fiind compusă din mai multe sate. Se menţionează că toate satele până in acest an se administrau singure de catre preot - daca acesta era - impreuna cu ajutorul a doi dintre locuitorii cei mai batrani si destoinici, acestia din urma devenind mai tarziu deputaţi de sat. Nu au fost remarcate mari vestigii istorice ca in cazul localitilor buzoiene Gheraseni sau Pietroasele sau mai bine zis din descoperirile facute pana acum, nu putem fixa o perioada precisa a aparitiei primei comunitati. Acest lucru este o consecinta a faptului ca pe teritoriul comunei nu s-au facut sapaturi arheologice. Pe la inceputul secolului, un visator de comori ar fi facut ceva sapaturi printr-o vie unde ar fi gasit bucati apartinand unui enorm vas de lut intrebuintat se pare la depozitarea cerealelor. Tot in aceasta perioada la surparea drumului prapastios din Calugari sau observat oase de schelet omenesc dar nimeni nu a putut stabili ce a fost acolo. Urmele metohului apartinand schitului Găvanul şi al cărui urme se văd şi astăzi pe proprietatea locuitorului I.Mihălcescu nu a fost inca datat dar hrubele ce au fost remarcate in malurile paraului Calnau la nivelul localitatilor Aliceni si Suditi, alaturi de numărul mare de cioburi de vase de lut de un format cu totul deosebit de cel de astăzi, au facut ca varsta comunitatilor de pe valea Calnaului sa fie considerate ca fiind mult mai vechi, unii "cunoscatori" purtand originile in perioade antice. Hrubele care se vedeau asa cum spun batranii in malurile Calnaului si care au fost inchise de natura contineau probabil diverse vestigii dar nu se stie cand vor fi iarasi descoperite sau daca acestea mai exista dar fiind faprul ca in timpul ploilor torentiale de vara, apa ia o alta parte din maluri si lucru si mai trist, o parte din istoria inca necunoscuta a zonei. Daca asociem ideia ca istoria civilizatiei merge in paralel cu cea a viticulturii, cu faptul ca o vasta parte din suprafata comunei este sau a fost intodeauna (in scara memoriei omenesti) acoperita de vita de vie, putem sa intarim argumentul "vechime" pe aceste meleaguri. In partea de miaza zi a comunei, paralel cu soseaua nationala, se vad doua movile de pamant, una din ele numindu-se "Movila Mare", ramase de pe vremea romanilor si fac parte din Valul lui Traian. Se spune ca cel mai batran om al satului Posta si probabil al intregii zone ar fi fost Mos Cazanica si ar fi murit prin anii 1920 la o varsta de invidiat si astazi - peste o suta de ani - " Se facuse mic si cand mergea pe drum nu tinea batul in care se sprijinea ca oamenii ci ca o maimuta". El povestea ca in "Catunul Posta" asa cum isi amintea el, nu erau decat patru case, a lor, a lui Ticleanu, a lui Plopesanu si a lui Bucur. Casa lui Ticleanu a ramas pana prin jurul primalui razboi modial, o casa scunda, fara temelie, facuta din patru pari batuti in pamant, prispa era facuta dintr-un oval de pamant ingramadit pe langa ea cu o gaura in locul ferestrei si cu o piele de basica de porc in loc de geam, toate incaperile - o tinda si o odaie mici de tot acoperita cu strujeni de porumb. Tot de la Mos Cazanica se stia deasemeni ca imprejurul catunului era tot o padure ce tinea de la Comisoaia pana la Buzau iar paraul Calnlau nu seca niciodata, era mic de-l puteau trece dintr-o saritura. Omul se minuna de cat se inmultise satul si privea distrugerea padurii ca o salbaticie ce va aduce urgia cerurilor. Satul, in copilaria lui nu avea biserica, aceasta a fost construita mai tarziu de boierii satului, mai precis de Boierul Catuneanu - iar oamenii nu aveau pamant - stateau pe mosia boiereasca. In apropierea actualei primarii stationau la jumatatea secolului al XIX -lea, inceputul secolului trecut postalioanele si diligenta si tot aici era un fel de statie unde se schimbau caii si surugii. Drumul principal pe care circulau era in mare masura tot pe traseul actualului drum si se numea Drumul Olacului, denumire ce provenea de la numele pe care il purta caruta postei la acea vreme, era nepietruit, iar roatele olacului nu aveau sine, lucru ce nu le facea usoara munca manatorilor - surugiilor, asa cum se mai numeau - si nici a cailor mai ales cand era si vreme ploaioasa si olacul se cufunda in pamant pana la osii. Este foarte probabil ca aici gasim etimologia locutiunii populare- "injuri (sudui) ca un surugiu (birjar)". Surugii stiau pe langa manat olacul, sa-l si repare sau mai precis sa schimbe rotile ce se stricau cu cele pe care le transportau de rezerva. Erau dotati de bice foarte lungi ce pocneau ca niste pusti cand coborau in sat. Totodata erau inarmati ca de razboi pt a se putea apara raufacatori sau de fiarele padurii. Mai tarziu olacul a primit denumirea de "caruta postei". Pe vremea ciumei se considera ca aceasta ar fi fost adusa de caruta postei iar surugii au protestat, refuzand sa mai plece sau sa mai primeasca alte carute ce erau in tranzit. Mortii de ciuma erau ingropati pe locul de stationare al olacului. Singura scapare a celor ce se molipseau era sa mearga la Badau - omul vestit ca ar fi vindecat de ciuma facand o intepatura intr-o vana la incheietura manii iar daca intepatura era facuta la timp si sangele nu reusea sa se ingroase, bolnavul scapa. Oamenii traiau izolatii iar femeile si copii nici nu mai ieseau din casa, prin sat umblau doar cioclii (oamnei ce au suferit de ciuma si s-au vindecat) ce ridicau mortii insemnand locul cu o carpa sau un fir negru. Ciuma a reprezentat un adevarat pericol pentru zona nostra, se mentioneaza in documetele vremii ca “pentru apararea Tarii Românesti si impiedicarea raspandirii raului ce se ivise în Braila, generalul Kiseleff a informat la 10/22 iunie 1831pe cancelarul Nesselrode, ca a stabilit - un cordon si carantine la hotarele acestui principat si a doua linie va fi organizata pe raul Buzau. In alarma este orasul Bucuresti, cu teama în legatura cu administratia pamanteana, care nu va rezista probabil groazei pe care aceasta boala o insufla întregii populatii". In preajma razboiului ruso-turc 1853-1854 se spune ca era mare saracie chiar daca era pamant destul, puteai ara oriunde si oricat problema ce se punea era a bratelor de munca – “se duceau boierului din zece una si mai lasau o jumatate (20 de znopi) pt pasarile cerului iar restul se ducea acasa”. Oamenii ajunsesera sa ingroase malaiul cu faina de mei si cu vreascuri uscate si pisate. Cine mai avea camasa pe el era lucru mare deoarece inul si canepa nu erau recoltate intrucat femeile stateau ascunse din vazul turcilor sau al rusilor care erau "porcosi nevoie mare". Cu un an inainte, la 1863, s-a zvonit ca o sa vie Cuza si o sa dea pamant taranilor. Ce ce s-au prezentat erau majoritatea din satul Posta, Plopesanu, Poienaru, Ticleanu, Cazanica, Bozianu, Galbenu, Carlan, Surugiu si altii in frunte cu Ion Badau - mort in jurul lui 1902, fiul vindecatorului de holera. Primul taran inpropietarit de insasi mana domnitoruli, a fost Plopesanu, masuratoarea incepand de la catina unde ide generatii isi ascundea familia in vremurile de pribegie. Si fiindca asa e cand il izbeste norocul pe om, daca domitorul Cuza masura intr-o parte cu Plopesanul, in cealalta parte Kogalniceanu a mers la femei si le-a impartit imagini cu domnitorul Cuza iar nevestii lui Plopesanu vazand-o asa mica si crezand ca e copil - avea 16 ani iar Plopesanu 20, a pupat-o pe frunte si i-a dat un ban de aur. Urmatoarea impropietarire a avut loc la 1884, asa zisa "a insuratilor" ocazie in care, s-a dat pamant dupa numarul vitelor, doua pogoane pentru cei cu doi sau patru boi. Atunci au avut loc majoritatea impropietaririlor in Garbovi - Gavanele. In urma razboiului mare (primul razboi mondial) a mai avut loc inca o inpropietarire cu loturi de pana la 5 ha. Intr-o statistica a anilor 1892 B. Iorgulescu mentiona printre altele: "Haimanalele, cu 320 locuitori şi 67 case (cu 7 subdiviziuni: Haimanalele, Câlnău, Călugării -100 locuitori şi 27 case, Gârbovii - cu 80 locuitori şi 38 case - format in 1880 din Însurăţei, Găvanele - cu 40 locuitori şi 12 case, Gura Câlnăului sau Însurăţei - 70 locuitori şi 20 case, Ercaşii şi Poşta sau Poştea - 520 locuitori şi 94 case), Slobozia, cu Aliceni împreună cu Sudiţi este aşezat pe moşia Slobozia - 480 locuitori şi 100 case, Satul Alecului şi Sudiţi, Zilişteanca cu Coconari; B.Iorgulescu, Dicţionarul geograjic, statistic, economic şi istoric al judeţului Buzau, Buc., 1892, pag. 36,237,246,268,413, 538-540. Satele care intrau în componenta comunei erau: 1. Atârnaţii sau Însuratei, denumit şi „Gura Câlnăului” aşezat pe versantul de sud al unui deal la confluenţa pârâului Câlnău cu râul Buzău, a stat sub administraţia comunei Zilişteanca până în anul 1907 când a trecut la comuna Scurteşti. 2. Gavanele (Potîrnicheşti - denumit astfel după numeroasele familii ce purtau la infiintarea satului numele de „Potîrniche”) aşezat pe stânga râului Câlnău, pe moşia Găvanele si Balosul de Calnau, de o parte şi de alta a şoselei naţionale Buzău – Rm. Sărat, la o distanţă de 8 km. de Buzău. 3. Garbovii (Satul – Nou), înfiinţat în urma satului Potîrnicheşti, vis-a-vis de acest sat pe dreapta pârâului Câlnău, pe teritoriul moşiei Gârbova. Ambele sate din vechea comună Zilişteanca erau denumite cu un singur nume: Gârbovici-Găvănele. Toată moşia pe care au fost aşezate aceste sate în vechime a fost proprietatea schitului Găvanul care mai este şi astăzi în munţi la nordul comunei Mînzăleşti de pe apa Slănicului. 4. Călugări, aşezat la nordul Satului – Nou pe aceiaşi moşie. Numele îl poartă după călugării (Calugarenii) - oamenii schitului Gavanul (Nifon in alte documente - inca de clarificat???) - stabiliti pe mosia „Gârbova – Găvănele” pe care o administrau. Călugării au creat aici si un metoh. 5. Poşta aşezat vis-a-vis de satul Călugări pe stînga pîrâului Câlnău pe marginea moşiei Zilişteanca – Soreasca. Mai tarziu localitatea va lua numele de Poşta Câlnău - denumirea provine de la staţia intermediară de poştă (releu poştal; mai existau staţiile principale, la Buzău şi R. Sărat, la o distanţă de 30-35 km. unde îşi avea biroul cu toate amenajările din acea vreme, căpitanul poştei). La Cânlău, denumire ce provine de la râul cu acelaşi nume (şi peste care, în 1831, s-a construit primul pod de piatră din Muntenia. În 1837 se repara sub supravegherea lui Anastase Tarba Verussi, cel de numele căruia este legată istoria achiziţionării şi întâmplările legate de Tezaurul de la Pietroasele) s-a realizat câteva amenajări pentru cei care deserveau traseul poştal ce lega Bucureştiul de Iaşi; în jur fiind construite, în timp, şi case pentru deservenţii poştei, luând astfel naştere o mică aşezare cunoscută mai târziu ca Poşta Câlnăului. Cu timpul, aici s-au aşezat şi oameni veniţi din alte sate din judeţ, atraşi de înlesnirile fiscale pe care autorităţile le acordau celor care lucrau pentru poştă (poşta de căIători şi poşta de scrisori) 6. Haimanale, sat aşezat de o parte şi de alta a pârâului Câlnău în jurul conacului şi pe moşia „Cătuneanu” format din cetăţeni dinafara satului Poşta şi pe care în derâdere erau numiţi „haimanale”, de aici denumirea satului Haimanalele. (mai sunt în judeţ şi alte sate formate din oamenii locului la care s-au alipit şi alţii, cărora li s-a zis atârnaţi). 7. Coconari, sat aşezat pe stânga pârâului Calnău lângă conacul şi pe moşia „Antonescu” fondată în vechime de o cucoană văduvă proprietara moşiei de unde şi numele de Coconari (satul Cucoanei). Bătrânii spun că fondatoarea acestui sat ar fi pierdut un ceas în via ce o avea la capul moşiei lângă satul Soreşti şi a fost găsit de un locuitor din sat ce se găsea la lucru în vie. Cum pe acele timpuri, ceasornicele erau necunoscute de poporul de jos, găsitorul ceasului s-a speriat de acea bucăţică de metal lucios ce ticăia singur, l-a lăsat jos şi a dat veste în tot satul de această minune. Imediat a sosit la faţa locului cu mic cu mare locuitorii satului şi după multă mirare şi-au dat seama că nu poate fi decât necuratul. Cocoana auzind această zarvă şi-a luat ceasul şi a explicat locuitorilor că acest „necurat” a fost făcut de mâna omului. 8. Zilişteanca sat situat pe moşiile denumite popular „Deleanca Irina şi Căpităneasa”. Conform tradiţiei, ZiIişteanca (sau Silişteanca) s-a format pe o şilişte (vatră de sat părăsit) pe la 1750. 9. Aliceni – Slobozia., Satul Aliceni a fost înfiinţat cam prin anul 1750 de Alecu Neculescu, mare proprietar în judeţul Rm. Sărat la Neculele pe moşia Slobozia-Stearpă de rumâni, cum se spunea pe vremuri. La vreo două decenii, ginerele acestuia, paharnicul Constantin Hrisocoleo, a format cătunul Sudiţi din colonişti pe care i-a scutit de dări. Slobozia - denumire care provine de la facilităţile acordate celor care s-au aşezat iniţial aici, În condiţiile în care populaţia rurală era fluctuantă din cauza deselor incursiuni ale turcilor dar şi din cauza greutăţii birurilor şi altor angarale, astfel că locuitorii fugeau în locuri unde li se acordau scutiri, în documente menţionându-se fecvent spargerile de sate. Pentru a asigura necesarul de braţe de muncă pentru moşiile proprietarilor, domnia intervenea şi dădea hrisoave prin care îi ademenea pe sătenii din zonele cu populaţie mai mare, în zona nesigură de la câmpie, dar acordându-le slobozenii. În "Dicţionarul universal al limbei române" tipărit în 1914 de către Lazăr Şeineanu, se dă explicaţia; slobozie odinioară colonie de străini (adică nu oameni ai locului) cu' scutiri sau slobozenii. SUDIŢI - adică supus străin (termen introdus de consulii austrieci şi italieni pentru a desemna pe cetăţenii supuşi altor state), În cazul nostru locuitori din Transilvania care erau supuşi ai Imperiului Austro-Ungar. Aceştia beneficiau şi ei de o serie de facilităţi pentru a se aşeza în Muntenia. De multe ori au fost situaţii, în condiţiile în care nu existau acte care să fie verificate, când şi săteni din Muntenia , tocmai pentru a beneficia de scutiri, se declarau sudiţi. 10. Soreşti sat aşezat pe partea de nord a moşiilor: Cătuneanu şi Antonescu, care din 1881 a trecut la comuna Blăjani, fiind în vecinătatea sa. 11. Sforani compus din puţine case şi aşezat pe extrema de nord a moşiei Slobozia-Câlnău, învecinat cu satul Zărneşti, la care s-a aliat mai târziu. Diverse date legate de componentele vechii comune Zilisteanca Primăria comunei Zilişteanca de la înfiinţare şi până în anul 1870 a fost in satul Zilişteanca iar de aici s-a mutat în satul Haimanalele într-o clădire cu cancelarie construită pe vremea generalului Kiseleff. Comuna Aliceni, compusă din satele: Aliceni şi Sudiţi a luat fiinţă în ianuarie 1933. Dionisie Fotino în lucrarea sa „Istoria Daciei” pomeneşte de satele Slobozia şi Calnău, cum era numele vechi ale moşiei. Satul Aliceni, aşezat pe dreapta pârâului Calnău, a purtat numele de „Alecu” după numele fondatorului său, până în anul 1864, când împreună cu satul Sudiţi ce se află aşezat pe partea stângă a aceluiaşi pârâu au fost integrate în comuna Zilişteanca ce a luat fiinţă în acest an. Satul Aliceni, la înfiinţarea sa a fost aşezat pe vatra unui sat vechi numit „Dăneşti” fapt pentru care părţii de nord a satului Aliceni, îi zice în popor „Dăneşti” unde au existat câteva familii cu acest nume. Bătrânii spun că satul Dăneşti a fost înfiinţat în negura vremurilor de baba Dana cu feciorii ei. Ambele sate (Aliceni şi Sudiţi) erau considerate şi numite oficial de la 1864 până în ianuarie 1933 cât timp au făcut parte din comuna Zilişteanca, drept un singur sat sub denumirea de satul Aliceni-Slobozia, întrucât o parte din Aliceni şi satul Sudiţi întreg, se aflau instalate pe moşia Slobozia de Calnău, nume ce se da în vechime moşiilor ce aveau pe proprietatea lor ţărani scutiţi (slobozi) şi care de regulă erau aduşi drept colonişti din alte părţi în special de la munte, de la Sita sau Cheile Buzăului, fapt pentru care în comparaţie cu aceste Chei, au denumit o vale pe moşia cu numele „Cheia”, nume ce-l păstrează şi astăzi, iar dealul de la răsărit, paralel cu această vale, l-au denumit „calul Zăoasului” nume care nu se mai păstrează astăzi decât în hărţile vechi şi în special în cele militare, actualmente acest deal fiind cunoscut sub numele de „Muchia Cheii”. Proprietarii acestei moşii au fost din vechime familie de boieri: Alecu Neculescu, apoi prin afinitate (gineri), Constantin Hrisocoleo, Petrache Poenaru, N.A.Iacovache, N. Cerchez. O parte din Aliceni, cea de sud, se afla instalată pe moşia mosnenească „Tătăranca”, fără ca între casele, grădinile, curţile respective să fie vreo delimitare precisă, deoarece prin încuscririle dintre moşneni şi foştii clăcaşi, proprietăţile vecine s-au contopit, au scos pietrele de hotar care erau în interiorul satului. De la înfiinţare sa şi până în anul 1933, satul Sudiţi a fost numai până în hotarele moşiei Slobozia de Calnău. După această dată, locuitorii din întreaga comună fiind împroprietăriţi cu locuri de casă pe ambele părţi ale şoselei în susul văii Calnăului, pe capetele moşiei Zilişteanca – Soreanca, fosta proprietate a Eforiei şi Sărindarul, fosta proprietate a lui Gună Vernesc. Satul şi-a mărit vatra cu încă o dată şi jumătate, precum şi populaţia. Moşia Sărindarul, poartă acest nume fiind donată de mult de cine nu se ştie ce donie = săridar unui schit de călugări a cărui urme precum: cărămizi şi moloz se găsesc şi acum pe locul de casă a moştenitorilor Constantin I.Lazăr şi pe locurile vecine şi în special pe cel al locuitorului Constantin Gr. Chiagă primit de zestre de la socrul său Gh. Necula. Bătrânii spun că în vremurile de demult, când se plătea către domnie dajdia vinăritului, adică se dădea în natură o anumită cantitate de vin, domnii trimiteau soldaţi de pază la aceste vii care nu lăsau să se ia struguri sau să se culeagă până nu se dădea ordin. Ca să înşele vigilenţa păzitorilor femeile puneau în furcă un caier mare de lână şi mergeau în vii, iar la înapoiere spre casă, puneau în mijlocul caierului struguri pe care îi duceau la copii şi la cei bătrâni. Pe moşia „Tătăranca” se afla un deal ce avea în partea de sus o formaţiune numită „Muchia lui Crai”, iar la poalele acestui deal se afla valea „Tătărani”. Bătrânii spun că aici pe vremuri a fost o colonie tătărască, de unde şi numele moşiei ce figura cu numele de „Tătăranca” în documente oficiale şi hărţi însă în popor i se mai spunea şi Blăjeneasca din cauză că moşnenii care o aveau în stăpânire majoritatea domiciliau în satul Blăjani, iar o parte dinspre izvorul Valea-Dracului şi satul Aliceni i se spunea „Mihălceasca”, după numele familiei de moşneni Mihalcea = Mihălceasca, care domicilia în satul Aliceni. Pe muchia lui Crai, s-a găsit de locuitori, un ciocan de piatră care a fost depus la muzeul din Buzău, bani de aur – scoşi la iveală cu sapa ori cu plugul. Bătrânii mai spun că străbunicul familiilor Simionescu, poreclit „Sotcă” ar fi găsit o oală plină cu bani de aur scoasă la iveală de dâra unei căruţe, care a trecut împiedicată. Alte relatari in jurul anului 1900 - Populaţia: 2820 locuitori (2 evrei şi un grec); - Meserii: 5 butnari, 3 fierari, 2 rotari, un mecanic,2 cojocari, un cizmar; - Şcoală de băieţi cu 79 elevi şi şcoală de fete cu 20 eleve, ambele la Zilişteanca; ştiau carte 1941 locuitori; biserici 3; Se menţionează că până în anul 1905 pe teritoriul întregii comune funcţiona o singură şcoală primară. Aici veneau copii din satele: Aliceni, Sudiţi, Zilişteanca, Coconari, Haimanale, Călugări, Satul-Nou şi Potârnicheşti..În această perioadă s-au perindat ca învăţători: domnul Necula Constantinescu care era şi dascăl la biserică de fel din Zilişteanca iar între timp a fost şi primarul comunei, domnul Ghica Stănescu din Aliceni care a fost şi dascăl, Vasilache Dinulescu, Constantin Lungu, I. Voiculescu, Iancu Dumitrescu din Zărneşti fost revizor şi inspector şcolar, Radu Dumitrescu şi domnişoara Cleopara Lazu. Pe timpul unirii principatelor, primarul comunei a fost Gh.Lungu, deputat de sat iar primul notar a fost S.Concoiulescu. După Gh.Lungu au urmat la conducerea comunei următorii primari: Tatu Dobre, din satul Haimanale, Bădău din satul Poşta, Dumitrache Niculescu din satul Aliceni, Necula Constantinescu, Ion Dobrescu şi Ion Stoica din Zilişeanca, Petrache si Ion Mihălcescu şi Ion Ichimescu din Aliceni, Ion Sburlan din Haimanale. Din anul 1928 şi până în 1930 la conducerea comunei se afla Partidul Naţional Ţărănesc, administrarea comunei făcându-se după o lege administrativă denumită pe atunci „C.Stere” după iniţiatorul ei, fiecare sat având un număr de 9 consilieri şi un primar. În anul 1930 legea administrativă C. Stere s-a abrogat şi toate comunele au revenit la vechea administraţie. Tot în acest an a luat fiinţă comuna Poşta Cîlnău desprinzându-se de comuna Zilişteanca. La Posta Calnau (dupa despartirea) comunei au urmat Ioran Potarniche, Panait Moise, M. Miulescu si Ion Carlan pana in anul 1936. Pe langa primarii functionau si notarii - sfetnici insemnati ce se dovedeau in toate imprejurarile a fi oameni chibzuiti si constinciosi. Notari au fost: Ion Stoicescu, Kiru si Gheorghe Radulescu acesta din urma functionand ca notar din 1910 pana in 1936 (data incomplecta). |
primim cu placere toate
informatiile si reclamatiile referitoare la aceste pagini la urmatorul mail:
info@valnord.ro
|
