|
| |
Agricultura noastra-i la pamant
In toamna acestui an, oficialii europeni vor da Romaniei semnalul
hotarator privind data integrarii in Uniunea Europeana. Sansele ca acest semnal
sa fie pozitiv, in sensul mentinerii datei de 1 ianuarie 2007, pot fi grav
afectate si de starea precara a agriculturii romanesti. In timp ce guvernantii
PSD se bat cu caramida in piept ca negocierile acestui capitol «sunt in grafic»,
zeci de mii de tarani romani au iesit in aceasta primavara pe ogoare cu pluguri
trase de cai sau de vite. Asa-zisele «ferme» din dosarele oficialilor
Ministerului Agriculturii se transforma subit, in practica, in mici parcele abia
destelenite, lucrate ca-n Evul Mediu.
De 14 ani, de la caderea comunismului, agricultura romaneasca se zbate intr-o
cronica lipsa de performanta. Faramitarea proprietatilor agricole, imbatranirea
clasei taranesti sau lipsa fondurilor sunt doar cateva dintre problemele majore.
Libertatea castigata in decembrie 1989 a fost prost inteleasa de multi dintre
cei care se saturasera sa munceasca in sistemul comunist. Ei au luat pur si
simplu cu asalt sediile fostelor cooperative agricole de productie, demolandu-le
pentru a-si face rost gratis de materiale de constructii. Au furat mii de
kilometri de tevi, punand pe butuci sistemele de irigatii. Au dezmembrat parcuri
intregi de tractoare, combine si semanatori, incropindu-si acasa, din bucati,
propriile utilaje sau predand piesele furate la fier vechi. Jaful «ca-n codru»
din primii ani de dupa 1990 nu a fost stavilit de nici un fel de masuri ale
autoritatilor, timorate inca de propriul trecut. Zeci de mii de specialisti
agronomi au ramas astfel fara obiectul muncii. Multi dintre ei au fost nevoiti
sa se reprofileze, ajungand in invatamantul rural sau dezvoltandu-si o afacere
pe cont propriu. Practic, o intreaga ramura economica a fost efectiv distrusa in
doar cativa ani.
La celalalt capat al «drumului» se afla un nivel de competitivitate greu de
imaginat deocamdata pentru majoritatea taranilor romani, daramite de atins:
agricultura ultra-performanta din tarile Uniunii Europene, cu care proprietarii
de teren agricol din Romania vor trebui sa concureze, incepand cu 1 ianuarie
2007.
Dificultatile uriase in surmontarea decalajelor existente in acest domeniu intre
Romania si tarile din vestul Europei au fost amplificate si de lipsa unei
politici coerente din partea guvernelor care s-au perindat pe la conducerea
tarii din 1990 si pana in prezent. Subventii acordate cu taraita si care au
ajuns cel mai adesea in buzunarele unei paturi subtiri de profitori, cupoane
pentru motorina si ingrasaminte, schimbate pentru cateva sticle de bautura,
investitiile infime - au fost doar cateva dintre pretinsele masuri, indeobste
esuate, ale guvernantilor ultimului deceniu si jumatate. La conducerea
Ministerului Agriculturii s-au aflat fel de fel de politicieni nepriceputi,
culminand cu un electronist (Ioan Muresan) sau cu un vanator care se improasca
singur cu alice si este nevoit sa isi petreaca apoi cateva luni in spital, in
convalescenta (Ilie Sarbu).
Martoage cu cipuri
In acest context, taranii romani - aceia care au mai ramas, caci tinerii refuza
sa mai practice «munca de jos» - sunt bombardati cu informatii naucitoare
privind «normele» ce li se impun in perspectiva aderarii. Oamenii afla astfel ca
nu mai au voie sa taie porcii de Ignat, asa cum au invatat din mosi-stramosi,
pentru ca aceasta practica este «o barbarie fara seaman», ca trebuie sa scoata
bani din buzunar pentru implantarea de cipuri de identificare a cailor din
gospodarie sau ca vor fi obligati sa smulga din pamant butucii de vie hibrida,
al caror vin baut pe aceste meleaguri de sute de ani este declarat acum nociv.
Cei care se incumeta sa faca din agricultura o afacere, investind bani, timp si
sudoare, ajung pe drojdie de indata ce natura ii procopseste cu inundatii sau cu
seceta.
Preturile ridicole oferite pentru produsele agricole autohtone nu acopera nici
macar banii cheltuiti pentru intretinerea culturilor sau, in cazul zootehniei,
pentru cresterea si ingrijirea animalelor. Si astfel, o tara care reusea,
cum-necum, in perioada dictaturii comuniste, sa isi plateasca o buna parte din
datoria externa ca urmare a exporturilor de produse agro-alimentare a ajuns
astazi un mare importator al acestor produse.
Mass-media abunda in dezvaluiri privind afacerile veroase facute pe spinarea
micilor producatori. Autoritatile de la diverse niveluri, plecand de la
primariile comunale si pana la presedintele tarii, ignora cu buna stiinta
aceasta stare de lucruri. Este nevoie ca oficialii Uniunii Europene sa traga de
urechi Romania in ultimul raport de tara pentru ca guvernul de la Bucuresti sa
afle ca in judete precum Suceava, Buzau sau Ialomita milioane de euro din
fondurile SAPARD s-au scurs in buzunare private.
Tot la munca «cu ziua»
Daca ar fi sa dam crezare cifrelor seci prezentate in rapoartele oficiale,
Romania este pe cale sa redevina granarul Europei si sa umple pietele mondiale
cu fructe si produse animale. Oamenii de la sate, neavand acces la Internet, nu
au habar de «realizarile» trambitate in statisticile puterii. Nu de alta, dar
s-ar prapadi de ras afland ce de lapte si miere se revarsa de pe ogoarele tarii,
«pe hartie», in timp ce ei abia au cu ce-si duce traiul de pe o zi pe alta.
Studii efectuate in mediul rural arata ca doar 6% dintre producatorii agricoli
obtin venituri semnificative. Pentru 13% din populatia rurala, cea mai
importanta sursa de venituri este pensia CAP, care nu atinge nici macar
1.000.000 de lei lunar (adica 30 USD!). In fine, 86% dintre locuitorii satelor
considera drept cea mai importanta sursa de venituri munca «cu ziua».
Una peste alta, perspectivele de dezvoltare a agriculturii romanesti sunt
sumbre. Singurele sperante exprimate de analisti privind evolutia acestui
domeniu ramas «in paragina» se leaga de impunerea de catre UE a unor masuri
eficiente, astfel incat agri cultura din Romania sa poata face fata unei
competitii reale cu cea din tarile dezvoltate. Deocamdata insa, vorba unui
batran mucalit intalnit pe camp, semanandu-si graul cu mana, ca in feudalism,
«agricultura noastra-i la pamant».
Dorin Bejenaru
|
