|
|
|
|
Alte obiceiuri si superstitii
Exista un obicei, mai cu sema
la casele cu fete de maritat prin care ospetele este invitat sa ia loc atfel
incat sa le stea petitorii sau clostile. Cine intra in casa unei lehuze cu
copil nebotezat trebuie sa lase un semn, macar o ata de la cusatura hianeleor
sa nu ia somnul copilului care astfel va muri de plans. Lunea nu spala nimeni
pentru ca este rau de urat iar vinerea nu se toarce sau coase pentru a evita
durerile de ochi. scaldatoarea copilului crud se varsa la un pom spre a vreste
si a se dezvolta copilul frumos iar rufele si carpele copilului nu se lasa
afara dupa asfintitul soarelui ca sa nu "prinda" ceva copilul.
Femeia sau fata care vrea sa
fie frumoasa trebui sa se pele dimineata pe fata cu "apa neinceputa" - adica
sa ia cea dintai apa de la fantana dimineata. Un alt remediu al frumusetii la
care fetele apelau deseori era acela de a se spala pe cap cu apa unde au fiert
ogrinjii de la cai astfel parul devenea des si aspru precum coama calului. In
ce priveste apa, daca cineva vrea sa aibe apa "pe lumea cealalta", trebuie sa
faca un put, batranii vindeau din pamant si tot faceau. Este cazul lui Toader
Bucuroiu fauritorul putului de la Zilisteanca de langa pod, put ce in vremea
secetoasa alimenteaza cu apa si pe cei de la Soresti ce vin cu carutele sau cu
tractorasele de care agata remorcile cu butoaie.
Exista un obicei ce astazi a
disparut sau mai bine zis este disparut de prin anii 30 ai secolului XX, prin
care sambata, femeia isi spala pe picioare barbatul.
Deoarece in trecut se dadea o
importanta majora animalelor de munca, nu ca astazi ar fi altfel dar in
general gospodarii tin animale de munca doar de frumusete pentru ca u
tractoare, credeau ca manzul se naste cu splina la gura iar daca asta este
inlaturata imediat la fatare, calul sau iapa nu se naduseau si nu oboseau
niciodata, fapt ce determina ca in prejma fatarii iepele sa fie pazite zi su
nopate dar rareori se intampla ca cineva sa fie la momentul potrivit cand se
intampla acest lucru.
In noaprea de Sfantul Gheorghe,
babele luau balega din cosar si o lipeau pe gard cu ochii inchisi, cu ea
descantau de najit tot anul (dureri de dinti sau de urechi).
Un obicei ce se pastreaza si
in zilele noastre si il observam deseori in preajma sarbatorilor, este acela
de a pune cojile de nuca la fantana deoarece se spune ca altfel daca bagi
cojile de nuca pe foc iti umpli oile de rasfug (o infectie la uger).
Existau in mica parte credinte
rele precum credinta ca pot scapa de o buba stergandu-se cu o batista sau un
servetel frumos pe care-l aruncau la raspantia drumurilor sa-l ia cineva,
bineinteles cu "buba" cu buba cu tot. tot asa se credea ca o rana spalata in
ajunul Bobotezei, se usca daca spalatura se arunca tot la raspantii. Existau
deasemeni obiceiuri in scop "binefacator" fac de ursit pentru maritat, de
dragoste etc. De urat nu fac nimanui ca-i mare pacat.
Cu descantatul de deochi se
ocupa toata lumea, oricare gospodina descanta lighioaiele de pe batatura sau
progeniturile atunci cand vede ca sunt cam slabite si cred ca asta s-ar datora
"ochilor ce deoache" - se spune tatal nostru de 3 ori iar daca descantecul
este intrerupt de unul sau mai multe "cascaturi" inseamna ca intr-adevar
animalul sau copilul este deochiat.
Cand eram copil pe la
inceputul anilor '80 ma trimitea mama la bunica'mea la Luncasi ca sa-mi
descante de speriat si banuiesc ca era ceva mai mult de Tatal Nostru ca imi
trecea si cu matura pe spate in timp ce eu eram cu ochii la icoana. Cu un grad
ceva mai mare de eficacitate erau descantecele - tot de speriat - ce le facea
Tanti Maria lui Zbarnea, a doua casa pe dreapta cum cobori de la scoala din
Zilisteanca - "turna cositorul".
Descântec de mâncătură şi
deochi Apucă N. Pe cale, Pe cărare, Ţipând Şi văicărând Şi nimeni nu-l auzea Şi nimeni nu-l plângea, Doar Maica Domnului ce făcea? Picioare de ceară La scară de aur punea Şi jos se scobora, L nouă pomi mergea, Nouă muguri lua, Şi miere de la stupină găsea, Şi ciocan în mână lua, Cu ciocanul ciocănea, Inima lui N. o plămădea, Că se-ntâlnise N. Pe cale, Pe cărare, Cu nouă strigoi în cale, Nouă strigoi, Nouă strigoaice, În cap îl plesnise, De inimă-l ciupise; Inima i se vătămase, Sângele i se turburase: În scursături îl scursese, În uscături îl uscase, Iar eu cu ciocan În inimă-i dam, Cu ciocan îl ciocăneam, Inima i-o plămadeam. Toate deocheturile Şi toate năbuşelile Le curăţeam, Şi aşa că-l descântam: De-o fi deochiat De om făcut cu căiţă, De fată mare făcută cu căiţă, De flăcău făcut cu căiţă, De popă făcut cu căiţă, De preoteasă făcută cu căiţă, De-o fi deochiat De un om făcut îndărăt, De fată mare făcută îndărăt, De flăcău făcut îndărăt, De popă făcut îndărăt, De preoteasă făcută îndărăt, Fugi deochetură Că te-ajunge vânt din gura Şi descântătură. Pasere albă zbură, Cu nor alb s-amestecă. De-o fi deocheat de vânt Să cază la pământ; De-o fi deocheat de codru, Să cază frunzele; De-o fi deocheat de fată mare, Să-i cază coada din spinare, Să rămâie cheală; De-o fi deocheat de flăcău Să-i cază chica, Să rămâie chel, Să râză lumea de el; De-o fi deocheat de muiere Să-i crape ţâţele, Să-i cază cosiţele, Ca să-i moara pruncii de foame, C-a fost plecat N. Pe cale, Pe cărare, S-a întâlnit Cu nouă fete mari în cale, Nouă fete mari curate, Cu nouă mături De pelin de la Mărina în mână, Cu măturile a măturat, Toate deocheturile, Toate mâncăturile, Toate năbuşelile Le-a zvântat, Le-a curăţat, Să rămâie N. Curat, luminat, În grija Maichii Precistii dat Şi lăsat. Descântec de junghi Stăi junghi, nu junghie! că mă duc la arat şi la samanat. Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da! Stăi, că mă duc la cules şi mă duc la topit, Stăi, junghiule, stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da! Mă duc la scos din baltă şi la întins, la uscat, Stăi, junghiule, stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da! Stăi, junghi, că mă duc la bătălăet şi la meliţat, şi la periet. Stăi, că daca nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da! Şi mă duc la tors, la jăghiet şi la depanat, Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da. Stăi, junghi de junghiet, că mă apuc de urzit, Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da! Stăi că mă apuc de nividit şi de ţesut, Stăi, că dacă nu-i sta, munca cânepei ţ-oi da! Pânza am gătit şi cămeşa am croit. Cămeşa o am purtat şi peteci în gunoi o am aruncat. Cum nu s-a ales nimic din cămeşă, Aşa să nu se aleagă nimic din junghi! Apoi se înnoadă în apă nouă cioturi descântând: La fântâna răsădită Este-o fată despletită Cu-n ochi de apă Şi cu unul de foc. Ochiul cel de apă Strânge pe cel de foc. Descântec de deochi Vine ciuta de la munte Lingându-şi puii pe frunte. Îi linge pe pistricei Şi pe cei frumuşei. Şi eu pe N. îl ling - De deochi, Dintre ochi. Cât o sta vântu-n gard Atât să stea deochiu-n cap, Şi să fugă prin sat Ca un câne turbat Cu coada îndoită, Cu gura căscată Şi unde-o cădea Acolo s-o frângea, Acolo o muri. Pe N sa-l lase Curat luminat, Cum Dumnezeu l-a lăsat! Descântec de deochi pentru lehuză şi nou-născut Descântătoarea îşi face cruce, lehuza făcând întocmai ca ea de trei ori, apoi suflă peste ea şi zice: Nu suflai sufletu, Numai suflai deochietu, Din creierii capului, Din zgârcele nasului, Din merele obrazului, Din ficăţei, Din rărunchei, Din tot sângele ei. De o fi deocheat(ă) de nevastă Peptul să-i plesnească, Laptele să-i pornească. De-o fi deocheat(ă) de fată mare Părul să-i pice, Ochii să-i împăinjenească, Buzele să-i pişcănească, Să nu se mire de N. Să se mire de ei, Cum o să facă, Cum o să petreacă. Să se mire de Staticot, Cu barba-i cu tot, Cu un cal şchiop. De o fi deocheat(ă) De ochi mâţoşi, De ochi negri, De ochi verzui, De ochi de 99 de feluri, Napoi să se-ntoarcă, Toate mirături, Şi toate pocituri. C-o sarcină de drog, C-o străcătoare de caş roş, Şi el striga aşa: - Hai la caş roş! Hai la caş roş! Hai la caş roş! Cine-l auzea, Surzea; Cine-l vedea, Orbea; Cine gusta, Crăpa. Să crăpe toate deocheturile, Toate mirături, Toate năprătituri, Toate pocituri. Apoi, udând-o cu limba pe frunte şi scuipând pe jos, zice: Cum îşi linge oaia mielul Şi vaca viţelul, Aşa spăl eu pe N. De toate deocheturi, De toate mirături, Cu limba îl spălai, Şi la pământ îl lepădai. Calcă apoi scuipatul cu piciorul şi continuă: Să se aşeze toate deochituri, Cum aşează pământul Sub lume, sub ţară, Sub orice cară, Aşa să se aşeze Toate durerile, Tot deocheatul de la N. Să rămână curată, [Ca] Maica Maria Cum a lăsat-o. Că ea pe mine m-o îndemnat De cu suflet i-am suflat, Cu limba o am spălat, De deocheturi, De mirături. Lângă pat, în apropierea scuipatului, ba chiar peste el, face pe pământ cruce şi zice: Cine s-o afla Să măsoare cerul de nalt, Pământul de lat, Acela să mai poată deochea pe N. Apoi îi leagă un fir roşu la grumaz pe care lehuza îl poartă până merge la biserică. Descântec de Ceasul Rău Ceas rău cu pocitură, Ceas rău cu săgetătură, Ceas rău cu spaimă, Ceas rău de cu seară, Ceas rău de la miezu-nopţii, Ceas rău de cu ziuă, Să te ducu pe munţi, Pe sub munţi, C-acolo-s a tale curţi! C-acolo-s mese aşternute Şi pahare umplute Şi scaune aşternute, Pentru tine gătite! Acolo să trăiesţi, Acolo să vecuieşti, De N. să nu gândesţi Descântec de deochi Se spune descântecul suflându-se asupra bolnavului de trei ori: Fugi, deochi, dintre ochi, Fugi, deochetură, Că te-ajunge vânt din gură. Fugi, deochiat, Că te-ajunge vânt turbat. Fugi, deochi, dintre ochi, Că te-ajunge soarele, Şi-ţi taie picioarele, Fugi, deochi, din faţa obrazului, Din zgârciul nasului, Din grumazii gâtului, Din crierii capului, Din splină, din inimă, Şi să ieşi şi să te duci, Că eu cu gura te-am descântat, Cu mâna te-am luat, Şi-n vânt te-am aruncat, Să rămâie N. Curat, luminat, Ca floarea câmpului, Ca roua dimineţii. Descântec "de spaimă" Borză îmborzată, Borză blestemată, Cu dinţii rânjiţi, Cu ochii beliţi, C-urechi dâbălată, Cu gura căscată, Cu mâni crăpăcioase, Cu mâni flotocoase, Încotro ai purces, Cu dinţii rânjiţi, Cu ochii beliţi? - Am purces la N. Ca s-o-nspăimântez, S-o înfierbântez, Şi s-o înfiorez, Să mi-o îngrozesc, S-o sfărm, s-o zdrobesc, Sângele să-l beau, Viaţa să i-o ieu, Carnea să-i mănânc, Viaţa să i-o stâng! - Tu Cosmă Diamin, Borză îmborzată, Borză blăstămată, Şi Ceasul cel rău, Din N. scoateţi-l, Pe mare duceţi-l, Pe l-apus de soare, Pe marea cea mare, Că acolo este O mreană galbenă Cu coada geamănă, Pe aceea cătaţi-o Şi înspăimântaţi-o, Şi înfierbântaţi-o, Fărmaţi-o, Zdrobiţi-o, Inima scoateţi-i, Sângele beţi-i, Carnea mâncaţi-i, Viaţa luaţi-i, Că carnea N-ei Nu e de mâncat, Că-i de câne turbat. Mergeţi în fuga mare La ostrovul mare, Că acolo este O mreană galbenă Cu coada geamănă. Pe aceea cătaţi-o Şi înspăimântaţi-o, Şi înfricoşaţi-o, Şi înfioraţi-o, Fărmaţi-o, Îngroziţi-o, Zdrobiţi-o, Inima scoateţi-i, Sângele beţi-i, Carnea mâncaţi-i, Viaţa luaţi-i, Acolo locuiţi, Acolo să pieriţi, Ca roua de soare, Ca spuma de mare, N. să rămâie curată Şi luminată Cum e de Dumnezeu lăsată, Sănătoasă Şi voioasă. |
primim cu placere toate informatiile si reclamatiile referitoare la aceste
pagini la urmatorul mail:
info@valnord.ro
|
